Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for ianuarie 2014

Acum ceva vreme, în Bonsoir, madame, permiteţi să vă trag o palmă?, expuneam o descoperire socio-psiho-critică legată de pălmuirea femeilor în cinema-ul francez de acum câteva decenii. Nu reiau toată demonstraţia, pentru că mi-e lene. Revin doar cu un exemplu şi mai bun decât cel de atunci, oricât de greu de crezut ar părea.

la femme et le pantin

Cel despre care vă povestesc acum e un adevărat model de „Goldilocks conditions” pentru argumentaţia mea. Se cheamă La femme et le pantin şi fu realizat de Julien Duvivier, cu Brigitte Bardot şi Antonio Vilar. Nu ştiu dacă ştiţi filmul – probabil că nu, pentru că e vechi şi cam prost – dar povestea e următoarea: El e foarte îndrăgostit, a se citi obsedat de Ea. Ea e năzuroasă. El e de profesie hiper-bogătan, Ea e de profesie dansatoare săracă lipită noroiului. El e spaniol, Ea e gitano-franceză. El e relativ tânăr şi fercheş, Ea tânără şi foarte frumoasă. El o curtează în fel şi chip cât ţine filmul, fără  succes. Din arsenalul de seducţie fac parte un palat cu servitori, maşină, cont în bancă şi cien mil pesetas pe loc. Ea nu şi nu. Ei, la sfârşitul filmului, înnebunit de frustrare şi gelozie, Senor tabără pe dânsa cu o furie de nedescris şi îi lipeşte OPT palme zdravene, o trânteşte pe jos, îi smulge părul din cap, sar bărbaţii din jur pe el să-l ţină şi nu reuşesc, ce să mai, ştirile de la ora cincos. Următoarea scenă? Senor iese – boţit şi el, ce-i drept –  de la comisariatul de poliţie, iar frumuseţea îi cade la picioare. Uite-aşa, fleoşc. Ce n-a reuşit omul cu cerul şi cu pământul, cu luna şi cu stelele, cu porunca şi cu rugămintea, cu complimentul şi cu sudalma, a reuşit cu o falcă dislocată, trei coaste rupte şi 10 cm pătraţi de scalp fără păr. Toate ale ei, desigur. Şi gata. Cadrul se estompează şi… Fin.

Toate astea prilejuiesc altă reflecţie: când te gândeşti la neobrăzarea cu care alde Montesquieu povestea în Scrisorile persane despre o biată rusoaică disperată că n-o bate bărbatul destul, semn că n-o iubeşte, îţi cam vine să îi baţi obrazul scriitorului. Cu degetul adică, nu cu palma, să nu se interpreteze…

Reclame

Read Full Post »